Bună :)
Azi Creionul iarăși a găsit ceva timp pentru a descărca careva culori (emoții, sentimente, trăiri), pentru că e viu. Pentru că simte și pentru că e uman. Exact.
De data asta vreau să scriu despre oameni. Mai bine zis, despre ce fel de oameni vrem alături.
Și eu le-am numit „oameni cu care să ai curaj să mergi la luptă”. Da. Anume așa. Căci noi apropiem mai mult anume pe cei în care avem încredere că vor fi alături când vine furtuna. Până la urmă, acțiunile vorbesc de la sine. Doar prin acțiuni vei afla, dragă cititorule, dacă omul e dispus să-ți fie alături. Doar prin acțiuni ... da ...
Căci a vorbi și a promite, e mai simplu ... dar ... Câți vor transforma vorbele-n acțiuni ? Câți de lângă noi ar fi dispuși să sară-n pericol pentru cei cărora le spun „te iubesc” ? Câți ? Ăăăă ... Mda ...
De acord ... Bună întrebare ... eu tot nu știu ... până nu voi apela disperat ... sau poate nu voi apela ... dar cine trebuie să afle, va ști la sigur și va fi alături ... oricum ... ;)
E o temă dureroasă ... Știu ... Mai ales în era egoismului ... Așa am numit-o de curând ... Căci în prezent e mai simplu, mai ușor și mai „corect” să fii egoist ... E mai safe (sigur) așa. Cu iPhone, iPad, iCloud și alte curente din aceeași categorie cu „i” (eu) ce cultivă mai mult egoismul și direcționează mai mult spre „eu” și mai puțin spre „noi”, nu are cum să fie altfel. Și de-ar fi doar asta ...
Dar ... dragilor ... Nimeni și nimic în lumea asta nu poate exista de unul singur. Absolut nimic. Toți avem nevoie de ceva sau cineva. Absolut oricine are nevoie, să știți. Chiar și cei de afirmă sus și tare că nu - mint, să știți. Oricum a avut, are sau va avea nevoie de ajutor.
Dar ... din păcate (#mat - cuvânt necenzurat de legătură) ... mai des întâlnești cazuri de trădare a oamenilor apropiați decât ajutor reciproc sau mai ales necondiționat. În ziua de azi ... mai des auzi de ajutor din partea străinilor, decât din partea celor apropiați ... oooooooffffff ... (oftat cu inspirație mai adâncă decât fundul oceanului).
Ce e cu voi, lume ?
Mai des aud cuvinte de gen „te iubesc”, dar ... prin acțiuni ... Ce credeți că e ? Doar egoism. Căci voi iubiți doar când vă e bine cu cineva alături și nu vă atinge cu ceva care să vă scoată din zona de confort. Pentru că sunteți prea focusați pe ceea ce v-ar putea deranja și mai puțin pe ceea cum voi ați putea deranja ...
Waaaaayyy !!! Și-i cu voi ? Vouă nu a avut cine să vă spună că DRAGOSTEA NU POATE FI EGOISTĂ ? A ?
Repet (un pic mai calm) : Da. Dragostea nu poate fi egoistă.
Voi nu ați realizat că iubind, prioritar e fericirea și confortul altcuiva ? De fapt ... dacă nu ați realizat, rezultă că nu ați iubit și nu știți ce-i asta ... și-mi pare rău pentru voi, dacă să fiu sincer ... Căci dragostea, încă mai e acel sentiment pentru care există omenirea și ne mai ține pământul ista, săracu'. Păcat că o parte din noi trebuie să recuperăm și pentru cei „nesimțiți”, dacă îmi permiteți, să le numesc așa ... Ei ... Cum ? Nu-s chiar nesimțiți ... Nu-mi săriți și voi cu picioarele-n piept acum ... Simțiți ... Dar ... Nu până la capăt. Așă ... Olecuțică ... Superficial ... Cred că ... Nu știu. Sau poate nu încă ...
Acel frumos sentiment de iubire, te face să iei decizii chiar și-n defavoarea ta, doar ca altcineva să fie fericit :) Da da ... În defavoarea ta, Anjăla. Uiți „puțin” di tini și te gândești la Cutărică mai mult ... Pentru că fericirea lui Cutărică te face să vrei să trăiești și să răstorni munții. Când tu, de exemplu, în ziua ta liberă, la care visai de săptămâni întregi să te tolănești în pat mai mult, totuși decizi să te scoli mai devreme să-i pregătești lui (în cazul Anjălei) sau ei (în cazul lui Cutărică) micul dejun și să-ți petreci frumos jumătatea unde are de mers în ziua aia. Cam așa ar fi un exemplu mai simplu ... Căci nu e doar asta, oricum ...
Da ... Așa e când iubești.
Îți dai seama, cât mai ai de simțit în viața asta ? M ? :) (se adresează doar Anjălei, care ÎNCĂ nu avut parte de așa trăiri)
Eh ... dar nu-i nimic ... Sper că vei simți și tu cândva, dacă încă nu ai apucat ... Și vei înțelege. Dar ... permite-mi să te previn ... Doare ... Da ... Doare al dracului de tare pe alocuri. Căci așa e ea, dragostea. Vine cu durere la pachet și nu ne întreabă dacă acceptăm „promoția”. Dar ... ăsta și e farmecul ei, Anjăla, să știi. Dacă dragostea nu doare câtuși de puțin, nu știu dacă e dragoste. Și e frumos așa cum este. Cine a spus că durerea nu e benefică ? Cine a spus că poți schimba ceva sau învăța ceva fără să doară ? A ?
A spus cineva ?
Lasă ... că vei ști și tu (poate) ce e aia DRAGOSTE adevărată, puiule. Și atunci, sper că vei înțelege mai bine rândurile de mai sus. Dar tu, puiule ... nu te teme ... E ceva normal. Să doară și să vrei să dai totul pentru cineva, chiar și-n defavoarea ta. Da ! E normal. Și e normal să fii rănit / rănită pentru că acel cineva s-ar putea să nu aprecieze dragostea ta ... Da, e normal. Căci așa suntem noi, oamenii : câteodată rănim, câteodată suntem răniți ...
Dar tu să nu renunți. Să nu renunți să crezi că vei mai găsi pe cineva pe merit. Căci nu în zadar vei suferi, dar vei realiza lucruri noi și vei schimba mai multe-n tine decât oricând. Ăsta e cel mai mare avantaj al dragostei. Aduce schimbări care nu le-ai fi implementat fără implicarea ei, a dragostei. Și de asta ea (dragostea) e așa de frumoasă și benefică.
Cum era vorba aia ? Trebuie să săruți multe broaște până vei găsi prințul / prințesa ? Așa era ? :)
Și nu vorbesc doar de dragoste față de jumătatea ta, puiule. Nuuuu. Dragostea poate fi de diferite forme și îndreptată spre diferite persoane din viața ta, chiar și familie, rude, prieteni ... Și în oricare dintre cazuri, chiar de dragostea diferă în dependență de rolul omului în viața ta ... ea (dragostea) ... te mai poate răni, să știi ... Da știi de ce ? Pentru că doar oamenii cărora le dai bucăți de suflet pot răni așa. Doar cei mai apropiați, să știi ...
Și dacă să revenim - doar oamenii cu care crezi că te poți porni pe câmpul de luptă sunt oameni cu adevărat AI TĂI.
Și subliniez aici cuvântul-cheie „crezi”, căci încurcate sunt Căile Domnului și multe suprize te pot aștepta pe parcurs ... Cer scuze de frânturi de aripi. Dar ... așa e viața. Mai bine să fii pregătit măcar moral de pe acum, decât mult mai dezamăgit după.
Uuuuuhhhh. Mă trec fiorii când mă gândesc că oricând poți întâmpina surprize. Dar e bine așa. Să simți. Să trăiești.
Altfel cum ? Fără simțuri, ăi ? Roboți ?
Niu niu niu ! Beaka ! Mai bine cu trăiri de tot felul, chiar de mai doare, decât nesimțire. Da... Eu ... cel puțin ... așa cred.
Și apropo ...
De începe „războiul”, TU, ai avea cine să-ți acopere spatele ? Ai cine să-ți transmită muniție ? Cum crezi ?
Ăăăă ... Ah ... Da. Ceva și mai important. Da tu ... de începe „războiul” ai avea pe cine urma pe câmpul de luptă și cui să-i acoperi spatele ? M ? Ai ?
Căutați oamenii ce vă vor fi alături oricând, oriunde, oricum și fiți și voi la fel pentru ei.
Vă cuprind cu deosebită căldură.
Cu mare drag, respect și recunoștință pentru cei ce au ajuns până aici,
Creion. Creion Colorat.
