Priviți cerul mai des.

Salutare.

Creionul revine. Plin de emoții (tipic perioadei astea). E uman, tot ok :)

Creionul s-a umplut de culori (emoții, sentimente, trăiri) și a decis să mai scrie ceva :)

Vin cu-n apel : Priviți cerul mai des.

Acolo e mult mai multă armonie decât în telefon, laptop, tabletă sau televizor. Cerul tot timpul a vorbit cu noi. Vorbiți cu el mai des, decât cu ecranele.

Dragilor, pierdem esența lucrurilor. Pierdem omenia. Pierdem dragostea și credința.

Ecranele ne fac să ne grăbim să trăim. Să nu observăm câtă frumusețe și bogăție avem în jur.

Suntem prea egoiști, dar eu cred că ăsta e un păcat. Nu apreciem lucrurile simple, dar care ne fac fericiți cu adevărat. „Ceea ce ne face fericiți, este gratuit.” Mai țineți minte ? Dragostea, nu sexul. Credința, nu religia. Fericirea, nu zâmbetele false. Prietenia, nu măștile. Natura - adevărata casă a omului, nu castelele. Fericirea e gratuită.

Dar ... dragii mei, dacă dispare natura, dispărem și noi, populația acestui Glob ... și nu vorbesc doar de oameni. Sunt vietăți care merită mult mai multe decât unii oameni.
Voi realizați ? Way, Feghea, la capul tău ajiunji ?

Cine mai simte că natura s-a schimbat ? Cine mai simte suferința Pământului ? Cine mai simte energia grea ? A ? Hai, mânuța sus, nu vă fâstișiți. Oricum, sper, că nu vă vede cineva de după ecrane care să înțeleagă de ce stați cu mâna ridicată.

Dar e ok. E ceva normal pentru Pământ. A făcut-o de câteva ori, o va mai face. El (Pământul, Terra) s-a renăscut de câteva ori. O va mai face o dată, cu siguranță. Va șterge tot răul ... dar ... din păcate cu o bucată mare de bine ... Și ... noi ... toți locuitorii acestei planete ... nu doar oamenii, putem fi șterși cu ajutorul combinației de taste SHIFT + delete, fără cale de întoarcere ... vom rămâne în istorie ... Cam ca dinozaurii, cred că ...

Putem fi ... da ... însă, din păcate, nu avem de unde ști sigur. Nu există știință care calculează cât mai are de răbdat săracul Pământ. Nu-i. Panimaeshi ? Nuuuuuu-i. Sau dacă este, eu, cel puțin, nu am auzit.

Nu ne mai învățăm lecțiile ... ehhhh ...

Avem savanți care caută să afle cum să mai creeze armament irepetabil ... că ... dacă ... într-o zi ... ar începe o bătălie între „lei”, „lupi”, „cerbi”, „tauri” și POATE extratereștri, omul (dacă poate fi numit „om” ăsta), ar vrea să fie cel mai tare din parcare ... Cu cea mai mare jucărie distructivă inventată la moment. De ce jucărie ? Căci e copilăresc. E copilăresc să crezi că așa vei recupera careva complexe. Iertat să fiu dacă am apăsat pe vreo rană.

Avem inventatori care DEJA au inventat traducătoare în timp real. Și-i asta, Feghea ? Un naușnic (o cască). Așa un pribor (device), care-l bagi în ureche și mai dai unu și altcuiva și vorbiți fiecare în limba lui, dar naușnicu (respectiv, device-ul) vă traduce instant.

Wuuuuaaaaa !!! Ciotka (nice), așă-i ?

O brânză ! Treși la loc. 2. Mâine la școală cu părinții.

Nimic bun aici nu-i. Încă un device care să ne facă mai egoiști și mai lenoși. Da tu, Feghiuță, nu te supăra pe mine și iartă-mă te rog că vorbesc cinic, dar ai să înțelegi ... când ai să mai crești ;)

Ăăăă ... ah, daaaa ... Apăsăm butonașul care deconectează sarcasmul și conectează filosoful.

Dacă s-ar usca doar jumătate de copac, s-ar usca și jumătate de suflet. E timpul să înțelegem că totul e un întreg. E timpul să înțelegem că nu am venit aici să concurăm, să demonstrăm cine e mai tare sau cine are dreptate. E timpul să NE IUBIM ! Să iubim totul în jurul nostru. Și mai ales pe omul de alături, care este nefericit (aparent rău în ochii tăi). Salvează-te pe tine și vei salva lumea. Bagă o semință la suflet și ud-o în permanență, că doar așa te vei bucura de verdele frunzelor.

Ăsta, presupun, e mesajul Creatorului ce ne-a făcut.

Dar noi ? Ce învățăm ?

P.S. : Dacă tu, cititorule, nu m-ai înțeles, iartă-mă te rog. Toți suntem oameni și mai greșim. La mine curge sânge printre cuvintele adunate-n cap de ani. E uman și asta ...

Iubiți. Credeți. Vă cuprind.

Introducere

Salut.

Eu sunt Creion, Creion Colorat. Un personaj simplu, dar cu suflet. Cel puțin, așa vreau să cred

Enchanté.

M-am născut în Republica Moldova, într-o familie simplă, dar cu mult suflet. De la o vârstă fragedă, am înțeles că nu sunt un copil obișnuit. Cel puțin, așa vroiam să cred. Pentru că simțeam că am în mine ceva ce nu văd în părinții mei sau rudele mele. Și asta m-a pus pe gânduri și pe alocuri m-a blocat, căci inițial, iubeam tot ce e explicabil, dar eu aveam muuuulte întrebări la care nu aveam răbdare să primesc răspuns. Subliniez, nu aveam. Pentru că viața m-a învățat să am răbdare multă și să nu caut să dau explicații la tot, dar să mă relaxez și să savurez momentul. Să nu mă grăbesc să trăiesc. Dar ... asta, am înțeles-o cu timpul, evident.

Ca să mă înțelegeți mai bine, de pe băncile școlii observam că nu mă încadrez în turmă.  Eu, fiind poziționat, chiar în mijlocul ei (turmei), printre bîși și gopniși (băiețași de cartier cu gândirea respectivă) și simțeam un oarecare disconfort și totodată un confort inexplicabil. Capul meu de copil pe atunci nu realiza de ce se simte așa, căci accepta societatea, dar știa că masele nu i se potrivesc. Dar, ca să mă înțelegeți corect, cuvântul „turmă” pentru Republica Moldova este foarte potrivit, căci chiar și stema steagului Republicii Moldova, ne indică că avem mulți „boi”. Nuuuuu ! Nu mă înțelegeți greșit. Boul, nu este o creatură proastă, după părerea mea. Boul este un animal extrem de răbdător, care îndură orice și se lasă condus. Așa ne este și poporul, iertată să-mi fie figura de stil. Dar conducerea la noi, nu cruță boii deloc, din păcate... Și-n acest caz, eu cred că sunt doar 2 opțiuni. Ori mor boii, ori boii se transformă-n tauri de corrida, care încep a împunge orice le iese în cale, mai ales dacă are nuanțe roșii, dacă înțelegeți ce vreau să spun ... Dar, astfel ... atingem o temă destul de dureroasă ... și ... nu aș vrea ... cel puțin ... nu acum.

Și eu nu judec acest popor ... ăăă ... sau poate îl judec (iertat să fiu), dar totodată îl iubesc. Cine a spus că dragostea nu vine cu suferință la pachet ? Îmi iubesc poporul pentru sufletul mare ce-l are, chiar de suferă din cauza prostiei, dar sufletistul din mine, iubește mai mult acest compartiment, decât logica, care ... pe alocuri greșește, să recunoaștem. Logica mai greșește, aveam în vedere. Aici, în „țara boilor” s-au mai păstrat valori pure mai des întâlnite ca în oricare altă țară. Aici mai poți întâlni bunătate necondiționată, chiar de vezi fețe amărâte. Oamenii sunt nefericiți, dar buni la suflet. De aia, îmi iubesc țara nespus de mult cu tot cu „boii” ei. Mai bine „boi” blânzi, decât lei, lupi, dragoni și (poate) extratereștri nemiloși. Doar moldovenii pot invita în casă oameni străini și să-i trateze cu ospitalitate necondiționată. Doar moldovenii, să știți. Ăăăă ... poate mai fac asta și reprezentanți ai altor națiuni, nu zic ... Dar la moldoveni asta e o lege nescrisă.

Scuzoaiele mele, m-am abătut nițel. Unde rămăseserăm ? Ah, da ... La copilărie abia ...
Deci ... revenim ...



Simțeam o combinație interesantă de logică și suflet, care, dacă să fiu sincer, adesea m-a făcut să sufăr, căci ele se mai contrazic. Simțeam că vreau explicație la tot ce încă nu înțeleg și înțelegeam că simt ceva mai mult, inexplicabil. De pe atunci, am început a adresa Universului întrebările mistice : „De ce ?” și „Cum ?”.


Și acum mi le pun și cred că mă vor urma toată viața, căci mă caracterizează.

Simțeam, și simt, o combinație interesantă de extreme : Calm - agitat. Nebunatic - sufletist. Romantic - nemilos cu femeile, pe alocuri. Adânc - superficial ... cred că ați prins ideea... Ca mai târziu, să dau peste informație de gen horoscop, numerologie, teste psihologice și kzdms încă nu mai știu ce, care să-mi confirme că ... DA ! Băi. Nu te încadrezi în turmă cu siguranță. Am fost învinuit și de neseriozitate, de instabilitate, de aparențe de om împrăștiat și kzdms alte kkt-uri (scuzate să-mi fie abrevierile), dar puțini vedeau una : tendința de a apăra dreptatea, corectitudinea și de a lupta pentru valorile pure. Cel puțin ... așa cred ...

În fine ... Iarăși m-am lăsat rătăcit de emoții...
Inspirăm ... expirăm ... inspirăm ... expirăm ...

Așa ... ce ziceam ? Ah, da ...

De ce am decis abia acum să-mi fac blog ?

Kh kh ! (tusă în microfonul conferinței imaginare de presă).
Pentru că sunt de modă veche și din adolescență am observat că mă atrage mai mult tot ce pot atinge și simți. De exemplu : cartea fizică, nu electronică; scrisul de mână, nu tapatul; vorbitul direct, nu pe chat; emoțiile care poți să le și cuprinzi, nu doar să le vezi pe Skype; sentimente și emoții trăite, nu postate; ș.a.m.d.

Și undeva în capul meu iarăși se lupta sufletul cu logica, care discutau așa calm și diplomatic, pe alocuri emotiv (ceva normal printre noi, oamenii) și care ziceau : generația asta și așa e plină de kkt din cauza internetului și uită să mai ridice ochii spre cer, dar dacă mai scriu și eu un blog online, cu ce contribui ? Oare nu sporesc durata timpului petrecut pe internet ? Ba da.
Dar sufletul răbdător și calm zicea : Băi, da dacă tu nu scrii, așa cum poți numai tu, atunci cine ? (iertată să-mi fie „modestia”)

Dar ... mi-a luat ceva timp să decid ... oricum.

Și ... deci ... iată, dragii mei cititori, am decis :) Scriu. Scriu pe blog online. Vă vine să credeți ? :) Mie încă (poate) nu. Dar câte nu mai învățăm la viața asta, ca să schimbăm ceva în cap, ca să nu sufere-n piept așa de mult ... Așa e ... o viață nu e de ajuns ca să învățăm tot ...

Mda ... Bună introducere. Iertată să-mi fie diareea verbală. Nu pot scrie mai puțin ... sau ... să recunosc ... nu vreau.  Și mulțumesc celor care au avut răbdarea să ajungă până aici. Curioșilor și sufletiștilor !
Vă cuprind cald.

Toate fiind spuse, revenim. Eu mă numesc Creion. Creion Colorat.

Da tu ?

Tu cine ești ? :)