Vremuri grele

Salut, om luminos și colorat.

Creionul, ca și alți sufletiști, de altfel, trece acum printr-o perioadă plină de nori. Culorile din suflet fac parte dintr-o paletră mai sumbră, mai întunecată. Nu e ușor, nu zic. Știu că și la mulți din voi e similar.

Dar ce avantaj are oare partea dificilă din viață? A? Hai că știți, sunt sigur.

Evident. Așa mai vedem lucrurile din altă perspectivă. Astfel conștientizăm greșelile. Astfel deschidem ochii și mintea spre ceva ce am considerat mai puțin important. Astfel învățăm să căutăm și să găsim răspunsuri. Astfel ne cunoaștem mai bine pe noi înșiși. Și doar așa învățăm, nu? Unde este dezvoltare fără probleme? Mai rar întâlnit, nu?

Doar cu toții cunoaștem biografii ale unor oameni mari, oameni cu adevărat valoroși ce au lăsat o urmă pozitivă după ei. Cu toții știm că ceea ce e mai frumos, nu se dă ușor. Cu toții știm că unora li se dau lucrurile cu sânge-n două pe lumea asta. Și știm că am obosit și că am vrea ca totul să fie mai ușor, mai simplu, dar nu e.

Totul are un rost în viața asta, să știți. Absolut orice are un mers normal și o explicație logică.

Poate acum încă nu realizăm care anume e beneficiul acestei perioade dificile, dar sunt sigur că ele există oricum. Tot timpul au fost și tot timpul vor fi.

Trebuie doar să fim atenți și conștienți la tot ce se întâmplă, căci când e greu, viața încearcă să ne învețe ceva, corect? E o metodă dură, dar eficientă de a ne întări.

De acord, pe alocuri prea dură. Pe alocuri prea de durată. Dar nu ni se dă mai mult decât am putea duce. Așa că gândiți-vă... Analizați. Ce beneficii majore aduce? Dacă cuiva soarta i-a pregătit mai multe provocări ca altcuiva, rezultă că persoana are și un rol mai mare pe acest pământ.

Nu vă mai uitați în jur. Nu vă mai comparați cu alții. Fiecare cu soarta lui. Mai bine v-ați uita adânc în suflet și acolo să căutați răspunsuri. Asta e toată FISHKA (vrăjeala). Cele mai valoroase răspunsuri, le găsim doar în interiorul nostru. Și dacă reacționăm cumva la ceva din exterior, problema noastră e că reacționăm. Dacă am construi o imunitate bună, nu ar mai conta ce vine din exterior.

Șiiiiiiiii... Dacă problema e-n noi... Rezultă că și soluția e-n noi, corect? :) Bravo, mey. Bravo!

Da, știu. Pe alocuri pare imposibil. Dar cuvântul cheie aici e „pare”. Căci vorba aia: Dacă ceva e dificil, o vom soluția imediat. Dacă ceva e imposibil... ne va lua ceva mai mult timp.

Cum spunea cineva: În viața asta nu poți schimba doar 2 lucruri: data nașterii și data morții. Restul e în mâinile noastre. Ăăăăă... Dar data morții nu e corect s-o influențăm noi cumva, da? :D Șiț cuminșiori, vă rog eu. Fără prostioare. Cap... Ai ai ai.

E era dezvoltării personale. Era muncii asidue asupra personalității. Nu vă mirați că e greu oriunde în lume. Așa e perioada asta. Perioada schimbărilor. E ceva normal. Și schimbările nu trec repede și ușor, nu?

Da... știu... Doare în puii mei. Doare pe alocuri al dracului de tare. Avem de ales? Ăăăăăă..... Din păcate, nu.

Ceea ce putem alege, este cum să ne simțim.

Așa că, suflete calde... Hai! Capul sus. Mai tragem iar aer adânc în piept și ne ridicăm de câte ori va fi nevoie. De ce? Pentru că mai târziu va fi mai frumos.

Strofa aia:

„Nu te-ntrista când soarta te apasă.
Și nici nu plânge de al tău destin.
După probleme viața-i mai frumoasă,
Cum după ploaie... ceru-i mai senin.”

V-am cuprins cu mare mare drag.

Al vostru,
Creion.
Creion Colorat.

Cum să îi ajut pe alţii?

Bufnicind* Creionul noaptea asta a primit neaşteptat câteva întrebări:

("Bufnicind", de la "bufniţă", de la activ noaptea)

- Cum să acord timp pentru fiecare?
- Dar dacă nu e obligatoriu să acorzi timp pentru fiecare?
- Dar eu vreau. E unul din visele mele.
- Şi unul din ale mele la fel.
- Cum pot să-i ajut pe alţii?
-Ajutându-te pe tine în primul rând. Nu poţi hrăni un flămând când singur nu ai ce mânca.
- Dar eu sunt ok. Împlinit.
- Atunci?
- Mi se cer sfaturi. Eu îi înţeleg pe toţi. Mie-mi reproşează că nu îi înţeleg. Băţ cu 2 capete.
- Păi, totul are 2 capete-n viaţa asta. Nu putem să-i înţelegem 100% pe fiecare. Sfaturile ce pot ajuta pe unul, poate să nu fie benefice pentru altul, sau chiar să facă rău. Fiecare e diferit, cu viziuni diferite, vede lumea prin ochii lui, bazat pe cunoştinţele şi experienţa proprie.
- Atunci de ce mai cer sfaturi?
- Pentru că caută disperat un răspuns. Se gândea poate tu eşti omul ce ştie.
- Şi cum procedez? Căci dacă tac, mi se reproşează oricum.
- Îi spui că părerea ta e subiectivă. E doar o părere, dar asta nu înseamnă că e corectă şi pentru el. Ori găseşte singur răspunsul, ori acceptă marja de eroare din exterior.
- Dar eu aş vrea să-i dau răspunsul corect.
- Urechile, ca şi ochii, acceptă doar ce vor şi la fiecare diferit. La unii, urechile chiar se închid dacă informaţia nu e potrivită sau nu livrată cum ar vrea.
- Aşa e ...

Ne căutăm în permanenţă...

Bună, cititor sufletist. ^_^

Într-o zi ploioasă de toamnă, undeva pe drum călătorind, Creionul s-a umplut de romantism, melancolie şi gânduri.

Culorile-mi tulbură logica de ceva zile (sentimentele, emoţiile, trăirile... ca-ntotdeauna, de altfel - sensul cuvântului "culori" aici) şi mă gândesc cum oamenii se caută necontenit.

Ferice de cei de s-au găsit deja şi sunt fermi convinşi că lângă această persoana sunt gata să-şi petreacă tot restul vieţii şi au cu cine să "meargă la lupă" când vine întunericul.

Dar noi, cei care mai suntem singuri pe acest pământ, încă mai căutăm cu ochii şi inima acel suflet al nostru, acel suflet apropiat pe care să-l cuprindem şi să simţim reciproc că nu mai vrem să ne despărţim.

Nu ştiu... pentru cineva poate e uşor. Pentru mine însă poate fi misiunea vieţii, căci, personal, nu cred că e aşa simplu. Nu e aşa simplu să iei o decizie pentru un termen mai lung decât ăsta, pe viaţă.

Da... cineva acuma poate zice că nu e aşa grav şi orice se poate repara şi există soluţie şi la astfel de gafe... Care? Divorţul? Dezmembrarea familiei unde sunt copii care vor suferi ulterior? Iertat să fiu... Oi fi eu de modă veche, dar nu vreau aşa. Şi poate mai sunt şi naiv de cred că există dragoste pură, bazată pe valori omeneşti, dar nu mă grăbesc când e vorba de aşa ceva.

Şi da, cunosc cazuri cu exemple frumoase de relaţii, aşa că...

Totuşi... Postarea asta a pornit de la gândul iniţial că e cam paradoxal că noi îndepărtăm adesea pe cei ce ne vor şi ne simţim mult mai atraşi de cei care ne resping sau cu care nu ar trebui să fim...

De ce? Să fie oare doar psihologia conform căreia ce e interzis e mai dorit? Sau e mâna demonului cela care a zis: Şi fie ca ei să îi iubească pe cei cu care nu pot fi şi să-i respingă pe cei care-i iubesc! Şi-a umplut vasul cu pop corn şi urmăreşte împlinit ce se întâmplă.

Eu încă nu am găsit răspuns sau explicaţie logică acestui fenomen. Cert e că singur încă mă rotesc în acest cerc vicios.

De ce acolo unde se investeşte mai mult suflet, speranţă şi se dau necondiţionat bucăţi de inimă, nu prea se apreciază, iar celor care le-ar fi de ajuns câtuşi de puţin ca să ne dea totul înapoi, nu vrem să le acordăm atenţie?

Несправедливо однако! (Incorect, totuşi!)

Câteodată, îmi vine să apuc de mână omul ce mă atrage, să-l privesc adânc în suflet, să îl sărut apăsat fără ai zice un cuvânt, ca mai apoi să-i şoptesc: Naivo, eu pentru tine dau tot şi răstorn munţii!!! Doar să ştiu că-mi vei fi alături şi tu. Prioritatea mea 0 ar fi doar fericirea ta şi a copiilor noştri. Vrei să încercăm? :)

Cred că o s-o fac şi pe asta... Da... Cu siguranţă am s-o fac... Atunci când voi fi sigur că anume aia e persoana cu care mă pornesc în lumea mare.

Dar... Pentru că totul e destul de relativ în viaţa asta, nu poţi fi sigur pe nimic... Mai ales când e vorba de oameni...

Mda... Din păcate... Asta e...

Şi totuşi... :)

Cu mult drag, bucăţi de suflet şi dor, îţi zic, Dragostea mea, când te prind, te bat rău (poate cu pupuri) pentru că m-ai făcut să te aştept atât. Dar pentru că sunt un individ răbdător, trag aer adânc în piept şi... şi... te mai caut cu ochii şi inima prin mulţime, peste tot...

Cu multă căldură, al tău Creion.
Creion Colorat.

Te cuprind!