Ne căutăm în permanenţă...

Bună, cititor sufletist. ^_^

Într-o zi ploioasă de toamnă, undeva pe drum călătorind, Creionul s-a umplut de romantism, melancolie şi gânduri.

Culorile-mi tulbură logica de ceva zile (sentimentele, emoţiile, trăirile... ca-ntotdeauna, de altfel - sensul cuvântului "culori" aici) şi mă gândesc cum oamenii se caută necontenit.

Ferice de cei de s-au găsit deja şi sunt fermi convinşi că lângă această persoana sunt gata să-şi petreacă tot restul vieţii şi au cu cine să "meargă la lupă" când vine întunericul.

Dar noi, cei care mai suntem singuri pe acest pământ, încă mai căutăm cu ochii şi inima acel suflet al nostru, acel suflet apropiat pe care să-l cuprindem şi să simţim reciproc că nu mai vrem să ne despărţim.

Nu ştiu... pentru cineva poate e uşor. Pentru mine însă poate fi misiunea vieţii, căci, personal, nu cred că e aşa simplu. Nu e aşa simplu să iei o decizie pentru un termen mai lung decât ăsta, pe viaţă.

Da... cineva acuma poate zice că nu e aşa grav şi orice se poate repara şi există soluţie şi la astfel de gafe... Care? Divorţul? Dezmembrarea familiei unde sunt copii care vor suferi ulterior? Iertat să fiu... Oi fi eu de modă veche, dar nu vreau aşa. Şi poate mai sunt şi naiv de cred că există dragoste pură, bazată pe valori omeneşti, dar nu mă grăbesc când e vorba de aşa ceva.

Şi da, cunosc cazuri cu exemple frumoase de relaţii, aşa că...

Totuşi... Postarea asta a pornit de la gândul iniţial că e cam paradoxal că noi îndepărtăm adesea pe cei ce ne vor şi ne simţim mult mai atraşi de cei care ne resping sau cu care nu ar trebui să fim...

De ce? Să fie oare doar psihologia conform căreia ce e interzis e mai dorit? Sau e mâna demonului cela care a zis: Şi fie ca ei să îi iubească pe cei cu care nu pot fi şi să-i respingă pe cei care-i iubesc! Şi-a umplut vasul cu pop corn şi urmăreşte împlinit ce se întâmplă.

Eu încă nu am găsit răspuns sau explicaţie logică acestui fenomen. Cert e că singur încă mă rotesc în acest cerc vicios.

De ce acolo unde se investeşte mai mult suflet, speranţă şi se dau necondiţionat bucăţi de inimă, nu prea se apreciază, iar celor care le-ar fi de ajuns câtuşi de puţin ca să ne dea totul înapoi, nu vrem să le acordăm atenţie?

Несправедливо однако! (Incorect, totuşi!)

Câteodată, îmi vine să apuc de mână omul ce mă atrage, să-l privesc adânc în suflet, să îl sărut apăsat fără ai zice un cuvânt, ca mai apoi să-i şoptesc: Naivo, eu pentru tine dau tot şi răstorn munţii!!! Doar să ştiu că-mi vei fi alături şi tu. Prioritatea mea 0 ar fi doar fericirea ta şi a copiilor noştri. Vrei să încercăm? :)

Cred că o s-o fac şi pe asta... Da... Cu siguranţă am s-o fac... Atunci când voi fi sigur că anume aia e persoana cu care mă pornesc în lumea mare.

Dar... Pentru că totul e destul de relativ în viaţa asta, nu poţi fi sigur pe nimic... Mai ales când e vorba de oameni...

Mda... Din păcate... Asta e...

Şi totuşi... :)

Cu mult drag, bucăţi de suflet şi dor, îţi zic, Dragostea mea, când te prind, te bat rău (poate cu pupuri) pentru că m-ai făcut să te aştept atât. Dar pentru că sunt un individ răbdător, trag aer adânc în piept şi... şi... te mai caut cu ochii şi inima prin mulţime, peste tot...

Cu multă căldură, al tău Creion.
Creion Colorat.

Te cuprind!