Fete. Femei. Feminism. Matriarhat

Salut, dragilor.

Am fost rugat cândva să scriu ceva despre fete/femei și cred că acum a venit momentul să înșir părerea mea SUBIECTIVĂ aici :)

Here we go!

În primul rând aș vrea să spun că Creionul iubește foarte mult femeile, căci ele sunt mai pline de culori decât majoritatea bărbaților, căci așa e firea lor și pentru că ne colorează și viața noastră.

Femeia adevărată, este ființa care e menită să susțină, să încălzească sufletul, să limpezească mintea, să creeze armonia-n casă și familie și să fie reprezentanța gingășiei, empatiei și atenției :)

Da... Așa cred că ar trebui să fie. Căci orice bărbat poate ajunge pe culmi mari... dacă are femeia potrivită alături. Cât de puternic nu ar fi acel bărbat, el are nevoie de femeia care să-l completeze. Nu am avea realizări mărețe dacă nu ar fi femeile astea înțelepte.

De acord, sunt momente când sunt greu de înțeles, sunt momente când ele singure nu se înțeleg, dar e ok să fie așa. Mie personal mi-e vesel astfel și trebuie să tratăm cu haz aceste situații, doar aveți grijă, că le putem supăra dând senzații de neseriozitate)) Știți voi cum e cu limita asta subtilă care e tare ușor de-o încălcat, de parcă stai pe margine de prăpastie și există risc în orice moment  să cazi :D Per general, la femei sunt perioade când orice nu ai face poate fi interpretat greșit și să fie un alt motiv de supărare :D Așa sunt ele, măi, și nu știu dacă se vor schimba. Mai sunt și excepții, evident. Care au comportament și gândire mai aproape de cea masculină, cu care e mai simplu, dar chiar și ele  au momente de devieri, până la urmă sunt și ele femei... oameni. De parcă bărbații nu deviază și nu au momente inexplicabile... Pfff... Să recunoaștem că avem de toate și noi. Poate nu așa des, dar avem le fel momentele noastre de „glorie”. Avem di tăti...

Important e să ne găsim echilibrul și să ne adaptăm cu cel a persoanei de alături și cu ceva empatie și comunicare eficientă, totul poate fi frumos.

Dar... din păcate... nu toate reprezentantele sexului frumos știu cum să procedeze, cum să se adapteze și cum să creeze acea armonie. Din păcate, acum, tot mai mult observ tendințe la nivel internațional, de a implementa matriarhatul. Tot mai des auzim de încălcările drepturilor femeii, de femei maltratate, de femei nefericite „din cauza cuiva” ș.a. E interesant fenomenul ăsta, căci când vor drepturi, sar repede în foc pentru a și le apăra, doar că ele sunt avantajate-n cluburi, căci nu plătesc intrarea, doar ele au voie să manifeste mofturi, căci e în firea lor și trebuie să le acceptăm așa cum sunt, ele nu sunt impuse să meargă la armată, ele au dreptul să nu achite consumația prin locale, dar dacă e invers, ăia nu-s bărbați ș.a.m.d. Ele luptă pentru egalitate în drepturi, da a egalitate nu prea miroase, simțiți? :) Stați un pic să mai inspir o dată. Ăăăăă... Nu. Nimic.

Tot mai des văd cazuri când femeile sau chiar fetele deosebit de tinere și fragede, fără mare experiență de viață, care caută să-și învețe bărbații să trăiască. Să le domine, să le critice permanent și să-i strunească. Știți alea de au studii terminate doar la facultatea de Selfuială activă, specialitatea Întoarcerii buzelor pe dos, de-ți vine să le tragi un selfie stick peste duck face? Alea, fraților. Alea. „Divele”.
C'mon! Da cine o zis că sunteți savanți de la 15 ani? Se dă înțelepciune la reducere undeva prin buticurile cu cosmetică sau noi, bărbații, muritorii de rând, ceva nu știm? Voi vreți să credeți că știți totul, dar oricum apelați la ajutorul masculilor, căci careva treburi „murdare” nu sunt pentru femei.

Întrebați femeile înțelepte, trecute prin viață și vă vor spune că o femeie puternică, stă permanent în spatele bărbatului, chiar de e mult mai puternică decât el. Că bărbatul e mai important. Ea știe că nu lupta pentru locul 1 în familie contează, ci armonia. Mai știe că dacă bărbatul se va simți bine în poziția lui, el va răspunde cu atenție și dragoste, căci așa suntem noi, bărbații, nu putem să nu vă aducem la picioare tot ce v-ar face mai fericite, ne face și nouă plăcere :)

Cu părere de rău, adesea „atotștiutoarele” astea ajung să rămână singure cu cunoștințele lor, căci devin insuportabile și fie vine schimbarea mai târziu, fie...

Și... din fericire, mai sunt fete/femei ce apreciază fiecare gest masculin și credeți-mă, ele au de câștigat. Alea sunt femei făcute să fie iubite și alea cresc fiice și mai bune ca ele și feciori gentili. Noi... iubim femeile astea foarte mult și credeți-mă, fiecare bărbat caută anume așa partener alături, cu care să se simtă-n armonie și să fie casa plină de căldură. Dacă bărbatul răspunde de bunăstarea familiei, femeia de energia din casă. Și nu așteptați totul de-a gata, că nimeni nu vă e dator cu ceva. Egoismul ăsta nu e bun. NIU NIU NIU! Regula Universului ca să ai, trebuie să și dai, se reflectă peste tot și mai ales aici.

Daaaaaar... Nu trebuie să fie toate femeile înțelepte. Chiar nu trebuie. Măcar pentru contrast, dar trebuiesc și altfel. Și oricum nu fiecare trebuie să fie fericită și cu armonie în familie. Nu?
Unele aleg altă cale. Hai să le lăsăm așa :) Ele știu mai bine. :)

Cu deosebită dragoste față de femei, Creionul vă cuprinde cu iubire! Vă iubim, coloratelor!
Aveți grijă de voi și bărbații voștri.

Pace!

Scrisoare către viitoarea mea soție

Bună, cititor sufletist și plin de culori.

De ceva timp tot planific postarea asta și, uite, că abia acum am găsit ceva timp delimitat pentru ea.

E o postare mai specială, o postare-apel, o postare sub formă de scrisoare, deocamdată fără destinatar.

Destinatarul e unul imaginar, la moment, dar unul foarte căutat, dorit și răbdător așteptat.

Da, exact! Îți scriu ție, dragă fată. Dragă înger pe pământ, ce umbli ca și mine, cu ochii și cu sufletul larg deschis, căutând în permanență cealaltă pereche de ochi, celălalt suflet și anume acea inimă ce bate pe aceeași undă. Sunt sigur că cardiograma ei va avea ceva tulburări puternice în momentul când ne vom intersecta, căci... după atâta căutare și așteptat, va fi „ușor” cutremurată de intensitatea simțurilor.

Știu... și... simt cu toată inima mea de sufletist, că lunga așteptare nu e în zadar, căci vorba aia „ceea ce e mai frumos, nu se dă ușor”. De aia cred că acel „frumos” are nevoie de ceva mai mult pentru a se coace.

Când te voi găsi, în primul rând să știi că te voi certa că ți-a luat atâta timp să apari. Poate te voi bate cu săruturi, poate te voi mânca cu privirea tremurândă, zglobie și plină de viață, dar mai știu cu certitudine că mă voi bucura nespus că ai apărut.

Știu că avem muuuuuulte de vorbit și că ne va lua săptămâni doar de la început, pentru prima doză de droguri verbale, dar și o viață nu va fi de ajuns ca să ne epuizăm temele de discuție.

Să știi că eu sunt deja pregătit. Dacă până acum mai aveam dubii, acum sunt ferm convins că sunt pregătit. Cred că așa a trebuit să fie. Așa era mersul cronologic al lucrurilor. Abia acum pot spune că am simțit acel scurtcircuit în cap, care mi-o mai schimbat ceva concepte, care, după părerea mea, erau limitative și-mi „lăsau un gust neplăcut în gură”.

Pregătește-ți oasele, căci ele vor fi extrem de strânse-n brațe de la bun început și foarte călduros de fiecare dată. Pregătește-ți pielea, căci ea va avea de „îndurat” un pupăcios incurabil ce are de gând să sărute fiecare celulă din tine. Pregătește-ți obrajii, care vor avea de suferit în urma hlizitirilor și râsetelor des. Pregătește-ți mintea pentru provocări haioase (și nu doar), căci va avea de simțit ceva similar cu roller coaster-ele americane (американские горки), căci nu tot timpul pot fi monoton, stabil sau plictisitor, recunosc.

Să știi... că odată găsită, te voi apuca strâns de mână, te voi privi în adâncul sufletului și te voi întreba cu extremă sinceritate dacă ești gata să mergem așa... împreună, de acum încolo, orice nu ne-ar pregăti soarta și să știi că eu nu am de gând să cedez. Te-am căutat prea mult ca să-ți dau voie să dispari. Te voi pupa tare apăsat și cu ochii arzând de pasiune și să știi că te voi însoți peste tot în această aventură.

Poate încă nu știi, dar eu sunt de modă veche. Eu încă mai cred în valori pure. Încă mai cred într-o singură familie și dragoste pe termen de-o viață. Încă mai cred în armonie în casă și suflete. Încă mai cred în susținere și ajutorul necondiționat, mai ales între cei ce se iubesc. Încă mai cred... în tot ceea ce e frumos și cu adevărat prețios.

Am să bag maxim suflet în tine și-n tot ce o să facem împreună, căci eu... altfel nu pot.

Acum așa cred că voi proceda la prima interacțiune. Sau poate așa aș vrea... Dar poate va fi diferit... Cine știe? Oricum nu ar fi, să știi că simt că întâlnirea noastră se apropie tot mai mult. Ajunge să umblăm așa „incompleți”. Există și zbor mai eficient... în doi. Undeva citisem că 2 îndrăgostiți sunt ca 2 îngeri cu câte o aripă și reușesc să zboare doar dacă se cuprind.

Ce zici? Zburăm? :)

Eu zic să încercăm. Întotdeauna mi-a plăcut să zbor, chiar de cred că încă nu l-am cunoscut în esență.

Cu drag, eu.
Al tău.
Creion.
Creion Colorat.
Un personaj simplu.
Dar cu suflet.
Muuuuuult suflet.

Te cuprind. Deocamdată... imaginar, dar zâmbind, să știi...

Vremuri grele

Salut, om luminos și colorat.

Creionul, ca și alți sufletiști, de altfel, trece acum printr-o perioadă plină de nori. Culorile din suflet fac parte dintr-o paletră mai sumbră, mai întunecată. Nu e ușor, nu zic. Știu că și la mulți din voi e similar.

Dar ce avantaj are oare partea dificilă din viață? A? Hai că știți, sunt sigur.

Evident. Așa mai vedem lucrurile din altă perspectivă. Astfel conștientizăm greșelile. Astfel deschidem ochii și mintea spre ceva ce am considerat mai puțin important. Astfel învățăm să căutăm și să găsim răspunsuri. Astfel ne cunoaștem mai bine pe noi înșiși. Și doar așa învățăm, nu? Unde este dezvoltare fără probleme? Mai rar întâlnit, nu?

Doar cu toții cunoaștem biografii ale unor oameni mari, oameni cu adevărat valoroși ce au lăsat o urmă pozitivă după ei. Cu toții știm că ceea ce e mai frumos, nu se dă ușor. Cu toții știm că unora li se dau lucrurile cu sânge-n două pe lumea asta. Și știm că am obosit și că am vrea ca totul să fie mai ușor, mai simplu, dar nu e.

Totul are un rost în viața asta, să știți. Absolut orice are un mers normal și o explicație logică.

Poate acum încă nu realizăm care anume e beneficiul acestei perioade dificile, dar sunt sigur că ele există oricum. Tot timpul au fost și tot timpul vor fi.

Trebuie doar să fim atenți și conștienți la tot ce se întâmplă, căci când e greu, viața încearcă să ne învețe ceva, corect? E o metodă dură, dar eficientă de a ne întări.

De acord, pe alocuri prea dură. Pe alocuri prea de durată. Dar nu ni se dă mai mult decât am putea duce. Așa că gândiți-vă... Analizați. Ce beneficii majore aduce? Dacă cuiva soarta i-a pregătit mai multe provocări ca altcuiva, rezultă că persoana are și un rol mai mare pe acest pământ.

Nu vă mai uitați în jur. Nu vă mai comparați cu alții. Fiecare cu soarta lui. Mai bine v-ați uita adânc în suflet și acolo să căutați răspunsuri. Asta e toată FISHKA (vrăjeala). Cele mai valoroase răspunsuri, le găsim doar în interiorul nostru. Și dacă reacționăm cumva la ceva din exterior, problema noastră e că reacționăm. Dacă am construi o imunitate bună, nu ar mai conta ce vine din exterior.

Șiiiiiiiii... Dacă problema e-n noi... Rezultă că și soluția e-n noi, corect? :) Bravo, mey. Bravo!

Da, știu. Pe alocuri pare imposibil. Dar cuvântul cheie aici e „pare”. Căci vorba aia: Dacă ceva e dificil, o vom soluția imediat. Dacă ceva e imposibil... ne va lua ceva mai mult timp.

Cum spunea cineva: În viața asta nu poți schimba doar 2 lucruri: data nașterii și data morții. Restul e în mâinile noastre. Ăăăăă... Dar data morții nu e corect s-o influențăm noi cumva, da? :D Șiț cuminșiori, vă rog eu. Fără prostioare. Cap... Ai ai ai.

E era dezvoltării personale. Era muncii asidue asupra personalității. Nu vă mirați că e greu oriunde în lume. Așa e perioada asta. Perioada schimbărilor. E ceva normal. Și schimbările nu trec repede și ușor, nu?

Da... știu... Doare în puii mei. Doare pe alocuri al dracului de tare. Avem de ales? Ăăăăăă..... Din păcate, nu.

Ceea ce putem alege, este cum să ne simțim.

Așa că, suflete calde... Hai! Capul sus. Mai tragem iar aer adânc în piept și ne ridicăm de câte ori va fi nevoie. De ce? Pentru că mai târziu va fi mai frumos.

Strofa aia:

„Nu te-ntrista când soarta te apasă.
Și nici nu plânge de al tău destin.
După probleme viața-i mai frumoasă,
Cum după ploaie... ceru-i mai senin.”

V-am cuprins cu mare mare drag.

Al vostru,
Creion.
Creion Colorat.

Cum să îi ajut pe alţii?

Bufnicind* Creionul noaptea asta a primit neaşteptat câteva întrebări:

("Bufnicind", de la "bufniţă", de la activ noaptea)

- Cum să acord timp pentru fiecare?
- Dar dacă nu e obligatoriu să acorzi timp pentru fiecare?
- Dar eu vreau. E unul din visele mele.
- Şi unul din ale mele la fel.
- Cum pot să-i ajut pe alţii?
-Ajutându-te pe tine în primul rând. Nu poţi hrăni un flămând când singur nu ai ce mânca.
- Dar eu sunt ok. Împlinit.
- Atunci?
- Mi se cer sfaturi. Eu îi înţeleg pe toţi. Mie-mi reproşează că nu îi înţeleg. Băţ cu 2 capete.
- Păi, totul are 2 capete-n viaţa asta. Nu putem să-i înţelegem 100% pe fiecare. Sfaturile ce pot ajuta pe unul, poate să nu fie benefice pentru altul, sau chiar să facă rău. Fiecare e diferit, cu viziuni diferite, vede lumea prin ochii lui, bazat pe cunoştinţele şi experienţa proprie.
- Atunci de ce mai cer sfaturi?
- Pentru că caută disperat un răspuns. Se gândea poate tu eşti omul ce ştie.
- Şi cum procedez? Căci dacă tac, mi se reproşează oricum.
- Îi spui că părerea ta e subiectivă. E doar o părere, dar asta nu înseamnă că e corectă şi pentru el. Ori găseşte singur răspunsul, ori acceptă marja de eroare din exterior.
- Dar eu aş vrea să-i dau răspunsul corect.
- Urechile, ca şi ochii, acceptă doar ce vor şi la fiecare diferit. La unii, urechile chiar se închid dacă informaţia nu e potrivită sau nu livrată cum ar vrea.
- Aşa e ...

Ne căutăm în permanenţă...

Bună, cititor sufletist. ^_^

Într-o zi ploioasă de toamnă, undeva pe drum călătorind, Creionul s-a umplut de romantism, melancolie şi gânduri.

Culorile-mi tulbură logica de ceva zile (sentimentele, emoţiile, trăirile... ca-ntotdeauna, de altfel - sensul cuvântului "culori" aici) şi mă gândesc cum oamenii se caută necontenit.

Ferice de cei de s-au găsit deja şi sunt fermi convinşi că lângă această persoana sunt gata să-şi petreacă tot restul vieţii şi au cu cine să "meargă la lupă" când vine întunericul.

Dar noi, cei care mai suntem singuri pe acest pământ, încă mai căutăm cu ochii şi inima acel suflet al nostru, acel suflet apropiat pe care să-l cuprindem şi să simţim reciproc că nu mai vrem să ne despărţim.

Nu ştiu... pentru cineva poate e uşor. Pentru mine însă poate fi misiunea vieţii, căci, personal, nu cred că e aşa simplu. Nu e aşa simplu să iei o decizie pentru un termen mai lung decât ăsta, pe viaţă.

Da... cineva acuma poate zice că nu e aşa grav şi orice se poate repara şi există soluţie şi la astfel de gafe... Care? Divorţul? Dezmembrarea familiei unde sunt copii care vor suferi ulterior? Iertat să fiu... Oi fi eu de modă veche, dar nu vreau aşa. Şi poate mai sunt şi naiv de cred că există dragoste pură, bazată pe valori omeneşti, dar nu mă grăbesc când e vorba de aşa ceva.

Şi da, cunosc cazuri cu exemple frumoase de relaţii, aşa că...

Totuşi... Postarea asta a pornit de la gândul iniţial că e cam paradoxal că noi îndepărtăm adesea pe cei ce ne vor şi ne simţim mult mai atraşi de cei care ne resping sau cu care nu ar trebui să fim...

De ce? Să fie oare doar psihologia conform căreia ce e interzis e mai dorit? Sau e mâna demonului cela care a zis: Şi fie ca ei să îi iubească pe cei cu care nu pot fi şi să-i respingă pe cei care-i iubesc! Şi-a umplut vasul cu pop corn şi urmăreşte împlinit ce se întâmplă.

Eu încă nu am găsit răspuns sau explicaţie logică acestui fenomen. Cert e că singur încă mă rotesc în acest cerc vicios.

De ce acolo unde se investeşte mai mult suflet, speranţă şi se dau necondiţionat bucăţi de inimă, nu prea se apreciază, iar celor care le-ar fi de ajuns câtuşi de puţin ca să ne dea totul înapoi, nu vrem să le acordăm atenţie?

Несправедливо однако! (Incorect, totuşi!)

Câteodată, îmi vine să apuc de mână omul ce mă atrage, să-l privesc adânc în suflet, să îl sărut apăsat fără ai zice un cuvânt, ca mai apoi să-i şoptesc: Naivo, eu pentru tine dau tot şi răstorn munţii!!! Doar să ştiu că-mi vei fi alături şi tu. Prioritatea mea 0 ar fi doar fericirea ta şi a copiilor noştri. Vrei să încercăm? :)

Cred că o s-o fac şi pe asta... Da... Cu siguranţă am s-o fac... Atunci când voi fi sigur că anume aia e persoana cu care mă pornesc în lumea mare.

Dar... Pentru că totul e destul de relativ în viaţa asta, nu poţi fi sigur pe nimic... Mai ales când e vorba de oameni...

Mda... Din păcate... Asta e...

Şi totuşi... :)

Cu mult drag, bucăţi de suflet şi dor, îţi zic, Dragostea mea, când te prind, te bat rău (poate cu pupuri) pentru că m-ai făcut să te aştept atât. Dar pentru că sunt un individ răbdător, trag aer adânc în piept şi... şi... te mai caut cu ochii şi inima prin mulţime, peste tot...

Cu multă căldură, al tău Creion.
Creion Colorat.

Te cuprind!

Oameni puternici

Bună, dragă oaspete. :)

Mă bucur că ai intrat şi azi în vizită.

Creionul se tot întreabă de ceva timp cine poate fi numit un om puternic şi care ar fi calităţile acestuia şi... evident... îl abundă culorile adesea (trăiri, emoţii, sentimente... ca-ntotdeauna, de altfel).

Părerile sunt diferite și relative, ca întotdeauna. Cea a Creionului, o aflați acuma.

Cineva ar zice că un om puternic e acela care ştie să-şi ascundă emoțiile, gândurile, problemele... Care pare să nu sufere, să nu fie deranjat, să nu se lase influențat de chestii din exterior și multe alte calități care ... dintr-o parte ar părea că doar cineva extrem de puternic, poate dur le posedă... Și e și asta o putere, nu zic. Nu oricine poate să nu dea pe față ce-l doare. Ai nevoie de ceva nervi de oțel, de un management bun al emoțiilor sau poate de un înterupător interior care face switch-on/switch-off la necesitate.

Dar, de fapt, la unii, asta poate e o slăbiciune, dragilor. Un complex, o frică sau chiar o combinație din mai multe. Cutărică și-ar fi ridicat un zid protector astfel, care cine știe ce ascunde în spate.
Oamenii cei mai reci, cu măști, cu cele mai multe secrete și care par duri din exterior, pot fi mai slabi pe dinăuntru, părerea mea.

Eu, totuși, cred că cei mai puternici sunt anume acei, care au curajul să deschidă sufletul. Să își poată exterioriza fricile cele mai ascunse, gândurile nespuse sau sentimentele ne arătate. Acei care pot ierta chiar și pe cei care nu merită. Acei care pot iubi necondiționat, chiar de nu li se răspunde pe merit. Acei care nu au frică să zică: Iartă-mă, Te iubesc, Îmi lipsești, Am greșit...
Acei oameni, care dau dragoste și-i încarcă pe alții cu viață, chiar de singuri ar avea nevoie de susținere. Acei care, în momentele cele mai dificile, când par să nu mai găsească puteri, la nevoia unui om apropiat, vor găsi forță să susțină calitativ și să stoarcă ultimele picături de lumină din ei, doar ca să-i încarce puțin pe cei dragi.
Acei care cad în genunchi mai des ca alții, soarta lovindu-le cu diferite provocări și ei găsesc putere să se ridice de fiecare dată și o fac de fiecare dată tot mai sigur... Și... totuși... reușesc să mai păstreze bunătate chiar și-n așa momente.
     Răutăcios poate fi oricine la greu. Dar nu oricine poate să fie în continuare blând și bun chiar de sângerează prin crăpături. Poate acum încă nu realizezi, dar eu cred că bunătatea, grija, atenția și blândețea sunt demonstrația puterii, nu a slăbiciunii.

     Nu oricine poate recunoaște că are o problemă. Nu oricine poate recunoaște că nu știe ceva. Nu oricine poate recunoaște că a greșit. Nu oricine poate cere o mână de ajutor.
     Mda...  Pentru asta trebuie curaj. Pentru asta mai uiți de orgoliu. Te deschizi ca o carte în fața cuiva cu imperfecțiunile tale. Te dezgolești ca să-ți fie văzute rănile și cicatricile... La temă: undeva scria că cicatricile și rănile sunt locurile pe unde pătrunde lumina în interiorul nostru.

     Toți avem măcar un moment în viață când avem nevoie de cineva. De susținere, de ajutor sau poate doar să fim ascultați. E uman. Pentru că suntem ... Da... Corect... Oameni.

Nu vă sfiiți să cereți ajutorul. Dar și mai important - nu vă sfiiți să-l oferiți. Că deseori, oamenii care au nevoie de ajutor, pot să nu-l ceară. Poate din frică, poate din nesiguranță sau poate doar din motivul că se blochează nițel în situații dificile și nu știu ce ar putea să întreprindă. Se complică în așa momente.
Eu ... cel puțin, așa fac. Mă blochez, mă complic, trag ușa după mine și mă închid undeva în adâncul odăii întunecoase, pentru a căută răspunsuri. Dar ... calitatea asta umană de a gândi mai mult decât trebuie (overthinking se numește altundeva), poate să te încâlcească și mai mult.
     Din acest motiv, dragii mei ... ÎN PRIMUL RÂND DIN ACEST MOTIV... avem nevoie unul de celălalt. Pentru a ne susține reciproc. Pentru a oferi un umăr celor îngenuncheați. Pentru a descâlci ceva în creierașul oamenilor pe care-i iubim. Pentru a limpezi o viziune.
    Ceva timp în urmă mă întrebam chiar: de ce când prietenii mei au o problemă, le pot ajuta mult mai ușor decât mă pot ajuta pe mine când am exact aceeași problemă? Vorbind cu un psiholog înțelept, am ajuns la concluzia că indivizilor le este mai dificil să dea soluții într-o situație personală mai complicată, decât atunci când același caz este la cineva apropiat, pentru că fiecare trăiește problema, ea trece prin corpul și mintea individului și ca o otravă, amorțește senzorii care dau soluții. Dar... din exterior, soluția e mult mai vizibilă și mai simplă. Deeeeeeeeciiii, să ceri ajutorul unui om de încredere (și subliniez om de încredere) ar putea fi mai benefic, mai eficient și mai sănătos chiar.

    Da... desigur că sunt excepții și totul e destul de relativ (ca și orice în viața asta). Nu tot timpul avem nevoie de implicarea cuiva din exterior. Câteodată substanța cenușie trebuie pusă sub presiune ca să dea soluții și ca să avem parte de o dezvoltare. Unii soluționează totul singuri și o fac destul de bine. Avem de învățat de la ei și ... eu, personal, mă bucur să cunosc așa oameni. Însă... Fiecare cu Crucea lui... cu soarta lui și puterile lui. Și ăsta e și farmecul omenirii. Că nu suntem toți la fel. Dar nu exclud faptul că și ei mai au momente de slăbiciune. Poate mai rar, poate altfel... Dar nu suntem sursă inepuizabilă. Totul se uzează în această lume. Și noi.
      Dar... țin să menționez, că nu ar fi chiar bine să vă aruncați în extreme și încercați să nu faceți din asta un obicei, desigur. Nu vă niorlăiț (plângeți) permanent, că altfel, nu vă dezvoltați ca personalitate. Dar ... uneori, e acceptabil. E uman.


Eu, personal, am de toate... Am momente când știu singur ce, cum și când am de făcut. Și ... evident... am și momente când sunt împrăștiat și aș avea nevoie de o mână-ntinsă, de un umăr sau ... cel mai des, doar de o vorbă potrivită la momentul potrivit.

Dar cum am mai spus: suntem toți diferiți. Și dacă părerea mea nu concide cu a ta, dragă cititorule, iertat să fiu. Sau dacă poate nu am înșirat în rânduri pe înțelesul tuturor, la fel îmi cer scuze. Însă, de am greșit undeva sau poate există spațiu de îmbunătățire, chiar te rog să completezi, să comentezi sau să dai o părere, căci accept că nu le știu pe toate sau poate mi-a scăpat ceva. O viață învăț.

Ca-ntotdeauna, nu pot fi laconic când se deschide sufletul și cuvintele curg. Din acest motiv, sunt extrem de recunoscător și mulțumesc din sufletul colorat celor care au ajuns până aici.

Vă cuprind cu drag.

Creion.
Creion Colorat.

Sădiţi DRAGOSTE.

Bună, dragă cititorule. Bine te-am regăsit! Mi s-o făcut dor deam şi nu aveam răbdare să vorbim :)

După ceva pauză unde vârful Creionului s-a odihnit de scris (căci a mai avut şi alte treburi de făcut) revin. Iarăşi cu culori, cu suflet, cu impresii, concluzii, gânduri...

Sincer, de ceva timp tot era planificată o postare nouă, da tot nu reuşeam să delimitez ceva minute pentru asta, dar s-au adunat şi tematici, şi culori, şi cuvinte care răbdau cuminţi să fie înşirate :)

În fine...

-Welcome back, dragă Creion Colorat ^_^
Azi ce ne spui? (vocea spectatorului imaginar din capul meu, care stă cuminte aşezat în sala de teatru semigoală)
-Da uite, ce să vă zic? Multe am a vă spune, ca de obicei de fapt, dar azi vreau să vă vorbesc despre DRAGOSTE şi despre cât e de important a sădi dragoste în jur. Şi când spun DRAGOSTE, spun: căldură, ajutor, bunătate, oameni dragi, lumină, grijă, empatie... şi multe alte valori pure... cred că aţi prins ideea :) Pentru mine dragostea e mai complexă. Muuult mai complexă.

Tot mai des în jur putem observa că avem mai mulţi oameni înrăiţi, sau să le spunem supăraţi, sau nefericiţi, sau pierduţi, sau dezamăgiţi...nu ştiu... căci, totuşi naivul şi optimistul din mine crede că nimeni nu se naşte rău, aceşti oameni pe undeva au avut de suferit şi s-au transformat în ceea ce exteriorizează în prezent.

Şi rădăcina problemei aici poate fi generată de numeroase motive şi factori, dar nu ne băgăm azi în asta :) Nu...

Totuşi, sunt de părere, că omenirea, acum mai mult ca niciodată are nevoie de mai multă dragoste şi, permiteţi-mi să subliniez, NECONDIŢIONATĂ.
Căci, o simt pe pielea mea, cum de la atâta rău (sau poate comportament mai puţin plăcut), mulţi îşi pierd speranţa. Pierd speranţa că totuşi mai există oameni buni necondiţionat. Că mai poate cineva întinde o mână de ajutor unui străin pe stradă. Că mai poate cineva spune o vorbă valoroasă la momentul potrivit fără a vrea ceva în schimb sau a avea intenţii meschine. Că mai există cineva pentru care zâmbetul celui de alături contează, chiar de e un necunoscut. Că mai poate cineva să se gândească şi la alţii, nu doar la ei... ş.a.m.d.

Din păcate... Mulţi oameni de valoare, încet-încet îşi lasă mâinile-n jos, căci obosesc să lupte pentru lumină. Mulţi oameni dezamăgiţi se lasă conduşi de influenţe aiurea. Mulţi oameni care s-au simţit cumva trădaţi de cineva cărora le-au dăruit bucăţi de suflet, se închid. Tot mai mulţi, dragilor... Tot mai mulţi... Păcat, blea! Păcat! (iertat să-mi fie cuvântul de legătură)

Oameni care erau în fruntea "armatelor" pentru lumină, nu mai ştiu în ce să creadă acum. Căci sunt derutaţi. Oameni, pe umerii cărora, se ducea speranţa că "Tăt a s şii ghini!".

Nu ştiu... Pe mine personal mă doare... Mă doare tare să văd că "camarazii mei de război" mă părăsesc. Unul câte unul nu mai vor să înainteze, căci e tot mai dificil. Da, dragilor... Da... E tot mai complicat şi mai greu de ţinut piept, asta mulţi o ştiu şi simt... Dar dificil încă nu înseamnă imposibil.

Atâta timp cât mai arde măcar o singură lumânare, întunericul nu poate câştiga. Nu!

Da dacă ne mai "aprindem" unul de la altu'? A? :)

Cooooreeeect! Va fi mai multă lumină ^_^

Aşa că hai! Tragem aer adânc în piept şi iar!

Mergem să luminăm! Mergem să facem un străin să zâmbească. Mergem să fericim un trist. Mergem să scoatem din rădăcini niște buruiene (ceva mai puţin bun), pentru a sădi în loc ceva flori (dragoste)! Mergem să avem grijă şi de cei apropiaţi! Mai ales de cei apropiaţi! Mergem să ne vizităm părinţii şi buneii cât mai des, căci asta este tot ce le-a rămas. Mergem să iertăm pe cineva care ne-a supărat (fie c-a făcut-o conştient sau inconştient). Mergem să aducem o schimbare pozitivă! Mergem să lăsăm ceva bun în urma noastră, o pată de BINE.

Doar un singur lucru vă rog: dacă o faceţi, să aveţi grijă ca rezultatul final să fie bun, căci dacă dăm BINE, însă el pe termen lung duce la ceva consecinţe mai puţin bune, atunci ăsta nu mai este BINE potrivit. Cum era acolo? "În loc să dau cuiva peşte, mai bine îi dau o undiţă şi-l învăţ să pescuiască".
Ap iaka!

Şi mergem nu doar să luminăm, dar să mai şi aprindem pe alţii care s-au "stins". Credeţi-mă, toţi avem nevoie de asta. E o chestie divină să ajuţi. Plus, să vedeţi că şi voi veţi primi o satisfacţie inexplicabilă. Da, măi, da! Primeşti de SUS mult mai multă lumină înapoi. Aşa că... Nu ştiu dacă necondiţionatul ista e chiar nerăsplătit până la urmă :) Şi ăsta e un beneficiu indirect.

Dai fără să aştepţi ceva în loc şi primeşti ceva bun fără să ceri!

WOW !!! Aşă-i, Cutărică? ^_^ Klassna vaashe! De acord! Iaca aşa lucrează Universul ista. Poate în altele e altfel, dar aici, la noi, aşa e :) Şi nu lăsaţi "extratereştrii" să vă dicteze regulile Universului lor!

Luminoşilor, nu vă fie frică. Lumina a câştigat tot timpul şi o va face şi de acum încolo! Fiţi curajoşi! Fiţi plini de speranţă! V nature TĂT A S ŞII GHINI!!! Dacă vă zic! O să vedeţi! ^_^

Vă iubesc şi vă cuprind cu mare drag.

Al vostru,
Creion Colorat.

Oameni cu care să ai curaj să mergi la luptă

Bună :)

Azi Creionul iarăși a găsit ceva timp pentru a descărca careva culori (emoții, sentimente, trăiri), pentru că e viu. Pentru că simte și pentru că e uman. Exact.

De data asta vreau să scriu despre oameni. Mai bine zis, despre ce fel de oameni vrem alături.

Și eu le-am numit „oameni cu care să ai curaj să mergi la luptă”. Da. Anume așa. Căci noi apropiem mai mult anume pe cei în care avem încredere că vor fi alături când vine furtuna. Până la urmă, acțiunile vorbesc de la sine. Doar prin acțiuni vei afla, dragă cititorule, dacă omul e dispus să-ți fie alături. Doar prin acțiuni ... da ...

Căci a vorbi și a promite, e mai simplu ... dar ... Câți vor transforma vorbele-n acțiuni ? Câți de lângă noi ar fi dispuși să sară-n pericol pentru cei cărora le spun „te iubesc” ? Câți ? Ăăăă ... Mda ...
De acord ... Bună întrebare ... eu tot nu știu ... până nu voi apela disperat ... sau poate nu voi apela ... dar cine trebuie să afle, va ști la sigur și va fi alături ... oricum ... ;)

E o temă dureroasă ... Știu ... Mai ales în era egoismului ... Așa am numit-o de curând ... Căci în prezent e mai simplu, mai ușor și mai „corect” să fii egoist ... E mai safe (sigur) așa. Cu iPhone, iPad, iCloud și alte curente din aceeași categorie cu „i” (eu) ce cultivă mai mult egoismul și direcționează mai mult spre „eu” și mai puțin spre „noi”, nu are cum să fie altfel. Și de-ar fi doar asta ...

Dar ... dragilor ... Nimeni și nimic în lumea asta nu poate exista de unul singur. Absolut nimic. Toți avem nevoie de ceva sau cineva. Absolut oricine are nevoie, să știți. Chiar și cei de afirmă sus și tare că nu - mint, să știți. Oricum a avut, are sau va avea nevoie de ajutor.
Dar ... din păcate (#mat - cuvânt necenzurat de legătură) ... mai des întâlnești cazuri de trădare a oamenilor apropiați decât ajutor reciproc sau mai ales necondiționat. În ziua de azi ... mai des auzi de ajutor din partea străinilor, decât din partea celor apropiați ... oooooooffffff ... (oftat cu inspirație mai adâncă decât fundul oceanului).

Ce e cu voi, lume ?

Mai des aud cuvinte de gen „te iubesc”, dar ... prin acțiuni ... Ce credeți că e ? Doar egoism. Căci voi iubiți doar când vă e bine cu cineva alături și nu vă atinge cu ceva care să vă scoată din zona de confort. Pentru că sunteți prea focusați pe ceea ce v-ar putea deranja și mai puțin pe ceea cum voi ați putea deranja ...

Waaaaayyy !!! Și-i cu voi ? Vouă nu a avut cine să vă spună că DRAGOSTEA NU POATE FI EGOISTĂ ? A ?

Repet (un pic mai calm) : Da. Dragostea nu poate fi egoistă.

Voi nu ați realizat că iubind, prioritar e fericirea și confortul altcuiva ? De fapt ... dacă nu ați realizat, rezultă că nu ați iubit și nu știți ce-i asta ... și-mi pare rău pentru voi, dacă să fiu sincer ... Căci dragostea, încă mai e acel sentiment pentru care există omenirea și ne mai ține pământul ista, săracu'. Păcat că o parte din noi trebuie să recuperăm și pentru cei „nesimțiți”, dacă îmi permiteți, să le numesc așa ... Ei ... Cum ? Nu-s chiar nesimțiți ... Nu-mi săriți și voi cu picioarele-n piept acum ... Simțiți ... Dar ... Nu până la capăt. Așă ... Olecuțică ... Superficial ... Cred că ... Nu știu. Sau poate nu încă ...

Acel frumos sentiment de iubire, te face să iei decizii chiar și-n defavoarea ta, doar ca altcineva să fie fericit :) Da da ... În defavoarea ta, Anjăla. Uiți „puțin” di tini și te gândești la Cutărică mai mult ... Pentru că fericirea lui Cutărică te face să vrei să trăiești și să răstorni munții. Când tu, de exemplu, în ziua ta liberă, la care visai de săptămâni întregi să te tolănești în pat mai mult, totuși decizi să te scoli mai devreme să-i pregătești lui (în cazul Anjălei) sau ei (în cazul lui Cutărică) micul dejun și să-ți petreci frumos jumătatea unde are de mers în ziua aia. Cam așa ar fi un exemplu mai simplu ... Căci nu e doar asta, oricum ...

Da ... Așa e când iubești.

Îți dai seama, cât mai ai de simțit în viața asta ? M ? :) (se adresează doar Anjălei, care ÎNCĂ nu avut parte de așa trăiri)

Eh ... dar nu-i nimic ... Sper că vei simți și tu cândva, dacă încă nu ai apucat ... Și vei înțelege. Dar ... permite-mi să te previn ... Doare ... Da ... Doare al dracului de tare pe alocuri. Căci așa e ea, dragostea. Vine cu durere la pachet și nu ne întreabă dacă acceptăm „promoția”. Dar ... ăsta și e farmecul ei, Anjăla, să știi. Dacă dragostea nu doare câtuși de puțin, nu știu dacă e dragoste. Și e frumos așa cum este. Cine a spus că durerea nu e benefică ? Cine a spus că poți schimba ceva sau învăța ceva fără să doară ? A ?
A spus cineva ?

Lasă ... că vei ști și tu (poate) ce e aia DRAGOSTE adevărată, puiule. Și atunci, sper că vei înțelege mai bine rândurile de mai sus. Dar tu, puiule ... nu te teme ... E ceva normal. Să doară și să vrei să dai totul pentru cineva, chiar și-n defavoarea ta. Da ! E normal. Și e normal să fii rănit / rănită pentru că acel cineva s-ar putea să nu aprecieze dragostea ta ... Da, e normal. Căci așa suntem noi, oamenii : câteodată rănim, câteodată suntem răniți ...

Dar tu să nu renunți. Să nu renunți să crezi că vei mai găsi pe cineva pe merit. Căci nu în zadar vei suferi, dar vei realiza lucruri noi și vei schimba mai multe-n tine decât oricând. Ăsta e cel mai mare avantaj al dragostei. Aduce schimbări care nu le-ai fi implementat fără implicarea ei, a dragostei. Și de asta ea (dragostea) e așa de frumoasă și benefică.

Cum era vorba aia ? Trebuie să săruți multe broaște până vei găsi prințul / prințesa ? Așa era ? :)

Și nu vorbesc doar de dragoste față de jumătatea ta, puiule. Nuuuu. Dragostea poate fi de diferite forme și îndreptată spre diferite persoane din viața ta, chiar și familie, rude, prieteni ... Și în oricare dintre cazuri, chiar de dragostea diferă în dependență de rolul omului în viața ta ... ea (dragostea) ... te mai poate răni, să știi ... Da știi de ce ? Pentru că doar oamenii cărora le dai bucăți de suflet pot răni așa. Doar cei mai apropiați, să știi ...

Și dacă să revenim - doar oamenii cu care crezi că te poți porni pe câmpul de luptă sunt oameni cu adevărat AI TĂI.

Și subliniez aici cuvântul-cheie „crezi”, căci încurcate sunt Căile Domnului și multe suprize te pot aștepta pe parcurs ... Cer scuze de frânturi de aripi. Dar ... așa e viața. Mai bine să fii pregătit măcar moral de pe acum, decât mult mai dezamăgit după.
Uuuuuhhhh. Mă trec fiorii când mă gândesc că oricând poți întâmpina surprize. Dar e bine așa. Să simți. Să trăiești.
Altfel cum ? Fără simțuri, ăi ? Roboți ?

Niu niu niu ! Beaka ! Mai bine cu trăiri de tot felul, chiar de mai doare, decât nesimțire. Da... Eu ... cel puțin ... așa cred.

Și apropo ...

De începe „războiul”, TU, ai avea cine să-ți acopere spatele ? Ai cine să-ți transmită muniție ? Cum crezi ?

Ăăăă ... Ah ... Da. Ceva și mai important. Da tu ... de începe „războiul” ai avea pe cine urma pe câmpul de luptă și cui să-i acoperi spatele ? M ? Ai ?

Căutați oamenii ce vă vor fi alături oricând, oriunde, oricum și fiți și voi la fel pentru ei.

Vă cuprind cu deosebită căldură.

Cu mare drag, respect și recunoștință pentru cei ce au ajuns până aici,
Creion. Creion Colorat.

Priviți cerul mai des.

Salutare.

Creionul revine. Plin de emoții (tipic perioadei astea). E uman, tot ok :)

Creionul s-a umplut de culori (emoții, sentimente, trăiri) și a decis să mai scrie ceva :)

Vin cu-n apel : Priviți cerul mai des.

Acolo e mult mai multă armonie decât în telefon, laptop, tabletă sau televizor. Cerul tot timpul a vorbit cu noi. Vorbiți cu el mai des, decât cu ecranele.

Dragilor, pierdem esența lucrurilor. Pierdem omenia. Pierdem dragostea și credința.

Ecranele ne fac să ne grăbim să trăim. Să nu observăm câtă frumusețe și bogăție avem în jur.

Suntem prea egoiști, dar eu cred că ăsta e un păcat. Nu apreciem lucrurile simple, dar care ne fac fericiți cu adevărat. „Ceea ce ne face fericiți, este gratuit.” Mai țineți minte ? Dragostea, nu sexul. Credința, nu religia. Fericirea, nu zâmbetele false. Prietenia, nu măștile. Natura - adevărata casă a omului, nu castelele. Fericirea e gratuită.

Dar ... dragii mei, dacă dispare natura, dispărem și noi, populația acestui Glob ... și nu vorbesc doar de oameni. Sunt vietăți care merită mult mai multe decât unii oameni.
Voi realizați ? Way, Feghea, la capul tău ajiunji ?

Cine mai simte că natura s-a schimbat ? Cine mai simte suferința Pământului ? Cine mai simte energia grea ? A ? Hai, mânuța sus, nu vă fâstișiți. Oricum, sper, că nu vă vede cineva de după ecrane care să înțeleagă de ce stați cu mâna ridicată.

Dar e ok. E ceva normal pentru Pământ. A făcut-o de câteva ori, o va mai face. El (Pământul, Terra) s-a renăscut de câteva ori. O va mai face o dată, cu siguranță. Va șterge tot răul ... dar ... din păcate cu o bucată mare de bine ... Și ... noi ... toți locuitorii acestei planete ... nu doar oamenii, putem fi șterși cu ajutorul combinației de taste SHIFT + delete, fără cale de întoarcere ... vom rămâne în istorie ... Cam ca dinozaurii, cred că ...

Putem fi ... da ... însă, din păcate, nu avem de unde ști sigur. Nu există știință care calculează cât mai are de răbdat săracul Pământ. Nu-i. Panimaeshi ? Nuuuuuu-i. Sau dacă este, eu, cel puțin, nu am auzit.

Nu ne mai învățăm lecțiile ... ehhhh ...

Avem savanți care caută să afle cum să mai creeze armament irepetabil ... că ... dacă ... într-o zi ... ar începe o bătălie între „lei”, „lupi”, „cerbi”, „tauri” și POATE extratereștri, omul (dacă poate fi numit „om” ăsta), ar vrea să fie cel mai tare din parcare ... Cu cea mai mare jucărie distructivă inventată la moment. De ce jucărie ? Căci e copilăresc. E copilăresc să crezi că așa vei recupera careva complexe. Iertat să fiu dacă am apăsat pe vreo rană.

Avem inventatori care DEJA au inventat traducătoare în timp real. Și-i asta, Feghea ? Un naușnic (o cască). Așa un pribor (device), care-l bagi în ureche și mai dai unu și altcuiva și vorbiți fiecare în limba lui, dar naușnicu (respectiv, device-ul) vă traduce instant.

Wuuuuaaaaa !!! Ciotka (nice), așă-i ?

O brânză ! Treși la loc. 2. Mâine la școală cu părinții.

Nimic bun aici nu-i. Încă un device care să ne facă mai egoiști și mai lenoși. Da tu, Feghiuță, nu te supăra pe mine și iartă-mă te rog că vorbesc cinic, dar ai să înțelegi ... când ai să mai crești ;)

Ăăăă ... ah, daaaa ... Apăsăm butonașul care deconectează sarcasmul și conectează filosoful.

Dacă s-ar usca doar jumătate de copac, s-ar usca și jumătate de suflet. E timpul să înțelegem că totul e un întreg. E timpul să înțelegem că nu am venit aici să concurăm, să demonstrăm cine e mai tare sau cine are dreptate. E timpul să NE IUBIM ! Să iubim totul în jurul nostru. Și mai ales pe omul de alături, care este nefericit (aparent rău în ochii tăi). Salvează-te pe tine și vei salva lumea. Bagă o semință la suflet și ud-o în permanență, că doar așa te vei bucura de verdele frunzelor.

Ăsta, presupun, e mesajul Creatorului ce ne-a făcut.

Dar noi ? Ce învățăm ?

P.S. : Dacă tu, cititorule, nu m-ai înțeles, iartă-mă te rog. Toți suntem oameni și mai greșim. La mine curge sânge printre cuvintele adunate-n cap de ani. E uman și asta ...

Iubiți. Credeți. Vă cuprind.

Introducere

Salut.

Eu sunt Creion, Creion Colorat. Un personaj simplu, dar cu suflet. Cel puțin, așa vreau să cred

Enchanté.

M-am născut în Republica Moldova, într-o familie simplă, dar cu mult suflet. De la o vârstă fragedă, am înțeles că nu sunt un copil obișnuit. Cel puțin, așa vroiam să cred. Pentru că simțeam că am în mine ceva ce nu văd în părinții mei sau rudele mele. Și asta m-a pus pe gânduri și pe alocuri m-a blocat, căci inițial, iubeam tot ce e explicabil, dar eu aveam muuuulte întrebări la care nu aveam răbdare să primesc răspuns. Subliniez, nu aveam. Pentru că viața m-a învățat să am răbdare multă și să nu caut să dau explicații la tot, dar să mă relaxez și să savurez momentul. Să nu mă grăbesc să trăiesc. Dar ... asta, am înțeles-o cu timpul, evident.

Ca să mă înțelegeți mai bine, de pe băncile școlii observam că nu mă încadrez în turmă.  Eu, fiind poziționat, chiar în mijlocul ei (turmei), printre bîși și gopniși (băiețași de cartier cu gândirea respectivă) și simțeam un oarecare disconfort și totodată un confort inexplicabil. Capul meu de copil pe atunci nu realiza de ce se simte așa, căci accepta societatea, dar știa că masele nu i se potrivesc. Dar, ca să mă înțelegeți corect, cuvântul „turmă” pentru Republica Moldova este foarte potrivit, căci chiar și stema steagului Republicii Moldova, ne indică că avem mulți „boi”. Nuuuuu ! Nu mă înțelegeți greșit. Boul, nu este o creatură proastă, după părerea mea. Boul este un animal extrem de răbdător, care îndură orice și se lasă condus. Așa ne este și poporul, iertată să-mi fie figura de stil. Dar conducerea la noi, nu cruță boii deloc, din păcate... Și-n acest caz, eu cred că sunt doar 2 opțiuni. Ori mor boii, ori boii se transformă-n tauri de corrida, care încep a împunge orice le iese în cale, mai ales dacă are nuanțe roșii, dacă înțelegeți ce vreau să spun ... Dar, astfel ... atingem o temă destul de dureroasă ... și ... nu aș vrea ... cel puțin ... nu acum.

Și eu nu judec acest popor ... ăăă ... sau poate îl judec (iertat să fiu), dar totodată îl iubesc. Cine a spus că dragostea nu vine cu suferință la pachet ? Îmi iubesc poporul pentru sufletul mare ce-l are, chiar de suferă din cauza prostiei, dar sufletistul din mine, iubește mai mult acest compartiment, decât logica, care ... pe alocuri greșește, să recunoaștem. Logica mai greșește, aveam în vedere. Aici, în „țara boilor” s-au mai păstrat valori pure mai des întâlnite ca în oricare altă țară. Aici mai poți întâlni bunătate necondiționată, chiar de vezi fețe amărâte. Oamenii sunt nefericiți, dar buni la suflet. De aia, îmi iubesc țara nespus de mult cu tot cu „boii” ei. Mai bine „boi” blânzi, decât lei, lupi, dragoni și (poate) extratereștri nemiloși. Doar moldovenii pot invita în casă oameni străini și să-i trateze cu ospitalitate necondiționată. Doar moldovenii, să știți. Ăăăă ... poate mai fac asta și reprezentanți ai altor națiuni, nu zic ... Dar la moldoveni asta e o lege nescrisă.

Scuzoaiele mele, m-am abătut nițel. Unde rămăseserăm ? Ah, da ... La copilărie abia ...
Deci ... revenim ...



Simțeam o combinație interesantă de logică și suflet, care, dacă să fiu sincer, adesea m-a făcut să sufăr, căci ele se mai contrazic. Simțeam că vreau explicație la tot ce încă nu înțeleg și înțelegeam că simt ceva mai mult, inexplicabil. De pe atunci, am început a adresa Universului întrebările mistice : „De ce ?” și „Cum ?”.


Și acum mi le pun și cred că mă vor urma toată viața, căci mă caracterizează.

Simțeam, și simt, o combinație interesantă de extreme : Calm - agitat. Nebunatic - sufletist. Romantic - nemilos cu femeile, pe alocuri. Adânc - superficial ... cred că ați prins ideea... Ca mai târziu, să dau peste informație de gen horoscop, numerologie, teste psihologice și kzdms încă nu mai știu ce, care să-mi confirme că ... DA ! Băi. Nu te încadrezi în turmă cu siguranță. Am fost învinuit și de neseriozitate, de instabilitate, de aparențe de om împrăștiat și kzdms alte kkt-uri (scuzate să-mi fie abrevierile), dar puțini vedeau una : tendința de a apăra dreptatea, corectitudinea și de a lupta pentru valorile pure. Cel puțin ... așa cred ...

În fine ... Iarăși m-am lăsat rătăcit de emoții...
Inspirăm ... expirăm ... inspirăm ... expirăm ...

Așa ... ce ziceam ? Ah, da ...

De ce am decis abia acum să-mi fac blog ?

Kh kh ! (tusă în microfonul conferinței imaginare de presă).
Pentru că sunt de modă veche și din adolescență am observat că mă atrage mai mult tot ce pot atinge și simți. De exemplu : cartea fizică, nu electronică; scrisul de mână, nu tapatul; vorbitul direct, nu pe chat; emoțiile care poți să le și cuprinzi, nu doar să le vezi pe Skype; sentimente și emoții trăite, nu postate; ș.a.m.d.

Și undeva în capul meu iarăși se lupta sufletul cu logica, care discutau așa calm și diplomatic, pe alocuri emotiv (ceva normal printre noi, oamenii) și care ziceau : generația asta și așa e plină de kkt din cauza internetului și uită să mai ridice ochii spre cer, dar dacă mai scriu și eu un blog online, cu ce contribui ? Oare nu sporesc durata timpului petrecut pe internet ? Ba da.
Dar sufletul răbdător și calm zicea : Băi, da dacă tu nu scrii, așa cum poți numai tu, atunci cine ? (iertată să-mi fie „modestia”)

Dar ... mi-a luat ceva timp să decid ... oricum.

Și ... deci ... iată, dragii mei cititori, am decis :) Scriu. Scriu pe blog online. Vă vine să credeți ? :) Mie încă (poate) nu. Dar câte nu mai învățăm la viața asta, ca să schimbăm ceva în cap, ca să nu sufere-n piept așa de mult ... Așa e ... o viață nu e de ajuns ca să învățăm tot ...

Mda ... Bună introducere. Iertată să-mi fie diareea verbală. Nu pot scrie mai puțin ... sau ... să recunosc ... nu vreau.  Și mulțumesc celor care au avut răbdarea să ajungă până aici. Curioșilor și sufletiștilor !
Vă cuprind cald.

Toate fiind spuse, revenim. Eu mă numesc Creion. Creion Colorat.

Da tu ?

Tu cine ești ? :)