Ochii... ne pot zice mult mai multe decât observă majoritatea.
Totdeauna am avut mare curiozitate să privesc lumea-n ochi când vorbesc, când acționează și când se oglindesc în ei emoții și sentimente. Dar cu timpul, înveți să le pătrunzi tot mai adânc, căci m-am convins că ei chiar reflectă sufletul.
Acum, recunosc un suflet puternic dintr-o mie și nu-mi ia mult asta... căci, din păcate, sunt tot mai mulți oameni superficiali și zombați, care idee nu au de multe.
N-ai cum să nu observi ochii ce au suferit, ce au plâns sau ce au sângerat în trecut. În ei te poți pierde, căci poți concomitent vedea imagini, auzi strigăte și plânsete și poți simți dureri. Filmele 5D nici nu se compară, credeți-mă.
Adesea, citind sufletele prin ochii unor oameni mai speciali, cărțile nu te mai captivează. Pur și simplu te pierzi în adâncimea lumii lor interioare și realizezi că istoria vieții astea e mai veridică decât orice fantezie scrisă.
Și să știți că doar cei mai puternici din ei, oricum rămân blânzi. Pentru că numai cei care au atins infernul știu să aprecieze raiul pe pământ și să contribuie la răspândirea luminii. Și totodată paradoxal e că anume cele mai rănite suflete, pot fi cele mai vii și cele mai optimiste. Nu toate, desigur... Căci nu toți au puterea și posibilitatea de a se ridica de fiecare dată. Dar cei care aleg s-o facă mereu, au ce povesti, cu ce inspira și pot să râdă sincer și sonor chiar și atunci când pericolul le apasă pe rană, căci... ei știu că pot supraviețui...
